ACADEMIA DE DREPT REGELE CAROL AL II-LEA DIN ORADEA

iulie 3, 2024 by

Istorie Locala


Este adevărat că nu găsim articole de presă în care decanul Constantin Petrescu-Ercea să răspundă acestor zvonuri, deoarece statutul pe care-l avea la acea dată, tactul diplomatic l-au reţinut. Nu este vorba de laşitate, ci doar de a nu intra în polemici interminabile cu diferite persoane sau instituţii care nu ar fi făcut altceva decât să altereze şi mai mult o situaţie care s-a dovedit incendiară pe marginea acestei probleme. Şi, oricum, zarurile fuseseră aruncate. Până la sosirea unei decizii autorizate, nu era cazul să se hazardeze. De aceea, tactica expectativei s-a dovedit a fi una benefică pentru sine şi instituţia pe care o reprezenta la acea dată deşi, dacă privim mai apoi la afirmaţiile oamenilor de cultură orădeni, afirmaţii făcute după aplicarea deciziei de desfiinţare a Facultăţii de Drept orădene, probabil, cedarea a fost prea uşoară. Un avanpost odată câştigat nu trebuia cedat, mai ales că această zonă cunoscuse în decursul anilor vitregiile şi reticenţa autorităţilor, indiferent de etnie, limbă, religie sau perioadă istorică.

Deşi apărute încă din anul 1932, zvonurile despre desfiinţarea Facultăţii de Drept din Oradea nu au împiedicat profesorii şi studenţii acestei facultăţi să meargă mai departe.  În luna  ianuarie 1932, la Facultatea de Drept din Oradea conferinţa de Drept Administrativ devine catedră[1], iar profesorul Andrei Sigmond, care suplinea conferinţa, devine titularul acesteia. Catedra de Statistică şi Finanţe deţinută până atunci de prof. Sigmond devine conferinţă şi, ca urmare, vacantă.

Tot în aceeaşi lună şi în acelaşi an sunt anunţate Conferinţe publice la Academia de Drept[2], începând cu 30 ianuarie (sâmbăta), ora 18,00 în Sala Festivă a facultăţii, după următorul program:

  • Cuvântarea decanului Constantin Petrescu-Ercea;
  • Securitatea internaţională, conferinţă ţinută de Gh. Sofronie.

Problema securităţii internaţionale va fi reluată şi în data de 6 februarie 1932 când, în Aula Facultăţii de Drept din Oradea, decanul Constantin Petrescu-Ercea a făcut o scurtă prezentare în care a precizat scopul acestor conferinţe iniţiate de el şi de Corpul profesoral al facultăţii. În baza celor susţinute de Constantin Petrescu-Ercea, conferinţele reprezintă o necesitate culturală, ele au o importanţă socială, pe lângă cea ştiinţifică, şi se doresc a fi continuate şi după înfiinţarea cursurilor de doctorat, care încep cu anul universitar 1932-1933.

Încă de la sfârşitul anului 1931, în ziarul „Gazeta de Vest” apărea articolul Facultatea de Drept va aparţine Senatului Universităţii din Bucureşti[3]. Prin acest articol erau dezminţite zvonurile legate de desfiinţarea Facultăţii de Drept din Oradea despre care profesorul şi primarul George Sofronie spunea…Facultatea de Drept din Oradea va continua să funcţioneze şi pe mai departe şi va aparţine Senatului Universităţii din Bucureşti[4]. Aceste afirmaţii erau bazate tocmai pe discuţiile care avuseseră loc la Bucureşti pe marginea problemei Proectului de statut al învăţământului superior[5], proiect care prevedea acest lucru.

În luna martie a anului 1932, apăreau discuţii în legătură cu viitorul Facultăţii de Drept din Oradea.  Astfel, „Gazeta de Vest” din data de 17 martie 1932 publica din partea redacţiei articolul Chestiunea Facultăţii de Drept din Oradea în discuţia Camerei[6], articol bazat pe corespondenţa acestui ziar cu cele din capitala ţării. Conform acestui articol, în data de 16 martie 1932, în Comisia Camerei a fost discutat proiectul de reformă a învăţământului superior unde un punct important l-a constituit situaţia Facultăţii de Drept din Oradea. Deoarece facultatea din Cluj a refuzat să primească în sânul său Facultatea de Drept din Oradea, se făceau eforturi pentru ca aceasta să fie ataşată universităţii din Bucureşti.

Se crede, că parlamentarii judeţului Bihor, fără deosebire de colorit politic, vor depune toate stăruinţele ca Facultatea din Oradea să fie ataşată la una din Universităţile din ţară[7] deoarece, conchide redacţia ziarului „Gazeta de Vest”, desfiinţarea acestei facultăţi ar fi o mare lovitură pentru întreaga regiune situată la graniţa de vest a României.

Criza creată în jurul facultăţii de Drept din Oradea s-a accentuat odată cu dezbaterile din Parlamentul României la sfârşitul lunii martie 1931, dar, mai ales, cu criticile aduse acestei facultăţi de dl. Vrăbiescu de la Bucureşti. Proiectul de lege privind învăţământul superior era considerat de acesta că nu face altceva decât să lovească în tineri, în sensul că s-au suprimat docenţii şi conferenţiarii neplătiţi deşi tocmai aceştia duc mai departe ştiinţa românească[8]. Ca urmare, Universitatea, în general, suferă din această cauză pe care o cataloghează drept interese personale: cei care vor să ajungă pe baricade, şi nu cei ajunşi produc cele mai bune şi importante lucrări pe ogorul ştiinţei[9]. Aceste interese, anormale, după părerea aceluiaşi domn Vrăbiescu, au dus şi la crearea facultăţii de Drept din Oradea unde sunt profesori care n-au nici măcar doctoratul în drept[10]. Acestor acuze grave la adresa facultăţii orădene a răspuns G. Sofronie care vine cu contraargumente: vechimea şcolii (150 de ani), regimul de facultate pe care l-a dobândit şi activitatea profesorilor, foarte bine precizată din punct de vedere didactic şi ştiinţific. Aceste afirmaţii ale lui G. Sofronie, reprezentant al Facultăţii din Oradea, au fost susţinute şi de Tiberiu Moşoiu, ele reprezentând argumente care au cântărit destul de mult  la Bucureşti.

La finele acestor discuţii aprinse, Facultatea de Drept din Oradea a fost încadrată Universităţii din Bucureşti, iar din toamna anului 1932 au început în cadrul acestei instituţii şi cursurile Şcolii Doctorale[11].

Dacă aruncăm fie şi doar o privire în documentele existente în Arhivele Naţionale, Direcţia Judeţeană Bihor, vom găsi în fondul acestei instituţii, informaţii cu privire la pregătirea didactică şi ştiinţifică a cadrelor didactice din centrul universitar Oradea, dar mai ales pregătirea europeană a acestora, cele mai multe cadre obţinându-şi doctoratul la Paris, vechi centru cultural european şi mondial. Numai dacă dăm un exemplu, prof. D. Mototolescu, apreciat în străinătate pentru limba şi instituţiile slave, este ales în anul 1932  de către înalta instituţie ştiinţifică Regia Societas Scientiarium Bohemica, membru activ şi ordinar al său, singurul român devenit membru al Academiei Cehe[12]. La rândul său, prof. G. Sofronie se bucură alături de alte cadre didactice ale acestei instituţii de mai multe decoraţii primite din parte oficialilor români pentru activitatea sa ştiinţifică.

Este foarte interesantă întreaga zvonistică, toate articolele de presă din perioada 1933-1934, modul în care s-au găsit vinovaţii pentru această decizie dar, mai ales, faptul că, din nefericire pentru intelectuali, oamenii de cultură şi studenţii din această zonă, întregul război al nervilor a devenit realitate cu implicaţii nefaste pentru cultura românească şi evoluţia acesteia în perioada ce a urmat.

Încă din data de 26 februarie 1933, în „Gazeta de Vest” apărea, din partea redacţiei acestui ziar, articolul Se desfiinţează Facultatea de Drept din Oradea[13]. Articolul încriminează pe decanul Facultăţii din Cluj, omologul lui Constantin Petrescu-Ercea, care ar fi cerut acest lucru utilizând ca motiv faptul că instituţia nu ar fi utilă şi că ea ar fi avut rostul numai pe timpul dominaţiei maghiare, rost care a fost pierdut odată cu Marea Unire. Probabil că decanul de la Cluj avea în vedere faptul că,  până în anul 1918 această instituţie a fost într-adevăr, cu predare în limba maghiară datorită dominaţiei străine şi a măsurilor aplicate românilor, a statutului lor de „toleraţi”, mai ales, pe acest teritoriu după instaurarea regimului dualist austro-ungar,  în anul 1867. Ce este interesant este faptul că decanul facultăţii din Cluj foloseşte argumente total nefondate în sprijinul desfiinţării Facultăţii Juridice din Oradea, şi anume că:

  • Unii profesori de la facultatea orădeană nu au calificarea necesară;
  • Restrângerea bugetului ar fi un motiv prielnic pentru desfiinţarea acestei instituţii.

Răspunsul la afirmaţiile decanului Facultăţii de la Cluj a venit din partea decanului Constantin Petrescu-Ercea care, printre altele, a precizat faptul că: pe mine mă surprinde, este de neînţeles că cea mai înaltă instituţie de cultură din Ardeal să ceară desfiinţarea altei instituţii care, de asemenea, serveşte intereselor culturale ale Ardealului[14]. De asemenea, Ercea a afirmat că ar exista, în contextul actual (să nu uităm că ne aflăm la finalul crizei economice mondiale),  un singur motiv plauzibil – economiile bugetare -, determinate de colapsul economic prin care trecea ţara noastră. Desfiinţarea acestei instituţii nu va aduce bani la bugetul statului, deoarece profesorii definitivi de la această instituţie vor trebui „plasaţi” în alte facultăţi similare şi plătiţi pentru munca depusă. De asemenea, pentru ca această instituţie să fie desfiinţată ea trebuia să aibă avizul Universităţii din Bucureşti, deoarece Facultatea din Oradea aparţine de aceasta, iar Constantin Petrescu-Ercea, în calitate de decan şi membru în Senatul Universităţii,  nu fusese  convocat  pentru a se prezenta la Bucureşti în acest sens. Nici profesorul Lazăr Iacob, care era şi el membru în Senatul Universităţii alături de Ercea, nu fusese, la rândul său,  chemat la Bucureşti pentru a discuta problema încetării activităţii instituţiei pe care o reprezentau.

O săptămână mai târziu, la data 31 martie 1933, problema a fost reluată de ziarul „Gazeta de Vest” prin articolul S-a desfiinţat Academia de Drept din Oradea?. Articolul preciza că astăzi s-a comunicat telefonic din Bucureşti, că Facultatea de Drept din Oradea a fost desfiinţată[15]. Zvonul i-a determinat pe studenţii Facultăţii de Drept din Oradea să ţină o conferinţă, hotărându-se să protesteze energic împotriva acestei decizii. Adunaţi în curtea Facultăţii, ei au pornit „în manifestaţie”[16], cântând cântece naţionale. Studenţii s-au deplasat spre centrul oraşului  oprindu-se la statuia Reginei Maria şi a Regelui Ferdinand, unde au susţinut mai multe cuvântări.

Deşi considerată în tradiţia românească, o zi a păcălelilor data de 1 aprilie 1933 aducea cu ea un nou articol în „Gazeta de Vest”, şi anume: Nu se desfiinţează Facultatea de Drept în care se preciza, printre altele, că decanul Constantin Petrescu-Ercea se află de vreo săptămână la Bucureşti[17] – un articol al cărui titlu suna promiţător pentru viitorul Facultăţii de Drept din Oradea dar care, în realitate,  ascundea adevărul crunt al desfiinţării acestei instituţii. În acest răstimp, se pare că decanul Facultăţii de Drept din Oradea, a avut o întrevedere oficială cu dl. ministru Gusti care a dat asigurări formale că guvernul este departe de orice tentativă de desfiinţare a facultăţii[18].

 Acest articol va fi susţinut şi în perioada următoare. Astfel, în data de 13 aprilie 1933, dintr-o informaţie apărută la Bucureşti cu o zi înainte, „Gazeta de Vest” publica un articol identic ca şi titlu cu cel din data de 1 aprilie, în care se preciza: după o hărţuială de câteva săptămâni, Parlamentul a votat o lege din iniţiativă parlamentară prin care se menţine şi pe mai departe Facultatea de Drept Carol al II-lea din Oradea[19]. Articolul avea un caracter contradictoriu, deoarece  făcea referiri şi la anumite condiţii care s-ar impune în cazul desfiinţării acestei instituţii.  Conform articolului, exista un proiect de lege care urma a fi discutat în Senat. Proiectul de lege, care este imposibil să treacă prin Senat fără amendamente, prevedea că profesorii facultăţii puteau fi pensionaţi,  chiar dacă nu atingeau vârsta limită, ei urmând a fi numiţi de Ministerul de Instrucţie, contrar autonomiei universitare, şi mutaţi oricând şi oriunde.

Ce oportunităţi aveau profesorii şi studenţii în cazul în care, într-adevăr, Facultatea de Drept din Oradea s-ar desfiinţa?

În data de 4 aprilie 1933, acelaşi ziar, publica din partea redacţiei, articolul intitulat Facultatea de Drept se mută la Timişoara?[20]. Articolul aducea acuzaţii regimului politic existent deoarece s-a dovedit a fi incapabil să gestioneze această situaţie în condiţiile în care anumite cercuri interesate […] au pus la cale desfiinţarea Facultăţii de Drept din localitate şi refuză să se dea bătuţi[21]. Pentru că nu renunţă la bătălie şi pentru a-şi masca eşuarea menevrelor (regimul politic existent- n.n.), a lansat zvonul cu mutarea acestei instituţii la Timişoara. Se părea că  Primăria din Timişoara nu era străină de această decizie venită de la Bucureşti, ea oferind guvernului, local pentru facultate şi cămin, plus un fond de burse studenţilor orădeni.

Ştirile acestea s-au dovedit a fi profund dăunătoare pentru bunul mers al activităţii didactice a acestei instituţii şi pentru  menţinerea liniştii printre studenţii centrului universitar. Redacţia ziarul era de părere că un comunicat de presă oficial al decanatului (personal al decanului Constantin Petrescu-Ercea-n..n.) îl credem mai mult decât necesar pentru a tăia pofta unor cioclii ai culturii româneşti la această parte a graniţei[22].

Care era totuşi adevărul în legătură cu soarta Facultăţii de Drept de la Oradea? Încă din data de 13 aprilie 1933, aproape toate ziarele din Bucureşti publicau ştirea că se desfiinţează facultatea de Drept din Oradea[23]. În sprijinul acestei ştiri erau aduse ca argumente:

  • Proiectul de lege depus la Cameră, din iniţiativă parlamentară, considerat de autorii ştirii ca fiind nepotrivit şi nesocotit;
  • Suprimarea fondurilor de întreţinere din noul buget pentru facultatea Juridică Regele Carol al II-lea din Oradea Mare;
  • Pensionarea profesorilor definitivi care au atins limita de vârstă, ceilalţi profesori, inclusiv aparatul administrativ şi cel de serviciu, fiind declaraţi disponibili;
  • Patrimoniul Facultăţii desfiinţate trece la stat;
  • Facultăţile de Drept din ţară vor putea invita catedrele vacante, fără concurs, pe profesorii care întrunesc condiţiile de recrutare ale Corpului profesoral universitar;
  • Studenţii îşi vor păstra toate drepturile câştigate prin cursurile audiate la Oradea şi examenele trecute în sesiunile anterioare.

Această ştire va fi preluată şi în perioada următoare[24] cu precizarea că, în momentul în care proiectul de lege nu s-a dezbătut pe data de 15 aprilie aşa cum fusese stabilit, el va fi dezbătut fie într-o sesiune extraordinară, probabil în luna iunie, fie într-o sesiune ordinară, în luna octombrie. Ca urmare, jocul nervilor şi al aşteptărilor continua.

Luna aprilie a coincis cu Congresul General al UNSCR (Uniunea Naţională a Studenţilor Creştini din România) din Arad, unde a avut loc Congresul Studenţilor Ardeleni[25], prilej cu care s-a pus în discuţie şi problema desfiinţării Facultăţii de Drept din Oradea. Studenţimea română şi-a manifestat îngrijorarea faţă de această decizie a Bucureştiului însă, cum politicul va avea mai mare influenţă asupra tinerilor,  situaţia se va modifica în perioada următoare, fapt pentru care studenţii orădeni se vor retrage din UNSCR[26]. Cu această ocazie, dl. Faur, delegatul studenţimii orădene la acest congres, a subliniat faptul că este profund dezamăgit de atitudinea autorităţilor care, deşi afirmaseră după Marea Unire că nu vor renunţa la nici un petec de pământ, nu au făcut nimic în acest sens ci, dimpotrivă, Parlamentul român, din proprie iniţiativă, încă din luna martie, a hotărât desfiinţarea Facultăţii de Drept din Oradea, tocmai când se desenează de mâini nu numai vrăjmaşe, dar şi imprudente, geografia revendicărilor ungare[27]. Se aduceau cu această ocazie acuzaţii grave conducerii de la Bucureşti  care,  nefiind în stare să gestioneze situaţia provinciilor unite cu Vechiul Regat în anul 1918, mai bine le abandonează.

Existenţa Facultăţii […], acolo în acel oraş cu un colorit străin atât de pronunţat, mai are o deosebită importanţă pentru radiaţiunea şi stimularea culturală, pe cari le exercită de-a lungul frontierei. Acolo studenţii au un rol frumos de paşnică şi înaltă propagandă românească[28]. Orice manifestare a studenţilor a rămas fără ecou, iar decizia Bucureştiului s-a dovedit a fi definitivă şi irevocabilă, chiar dacă studenţii îl ameninţau pe primul ministru cu manifestaţii, agitaţii, pe întregul teritoriu al ţării.

Cum s-a ajuns totuşi la această situaţie? Cum a fost posibil ca, după 15 ani de la Marea Unire, să se întâmple una ca aceasta? Unde erau românii care-şi propuseseră să nu renunţe uşor la niciun petec de pământ, care erau dispuşi să apere cu propria viaţă ceea ce câştigaseră cu sângele atâtor şi atâtor generaţii?

Cu ocazia Congresului General, încă  din data de 14 iulie 1933, s-a văzut tot mai clar că  purtătorii curentului de desfiinţare au început a influenţa studenţii din ţară[29] în sensul că  această instituţie, în concepţia acelora, ar fi inutilă.

În apărarea Facultăţii de Drept din Oradea a venit Terenţiu M. Nonu, preşedintele Centrului Studenţesc din Oradea şi raportor al acestui subiect care urma a se delibera în prezenţa primului ministru şi al ministrului instrucţiunii publice la Bucureşti.

Conjunctura total nefavorabilă creată în jurul Facultăţii de Drept din Oradea, l-a determinat pe T. Nonu să refuze a mai participa ca apărător în sensul menţinerii pe viitor a Facultăţii de Drept orădene, deoarece spiritele […] sunt (n.n.) deja pregătite în sensul de-a vota contra existenţei acestei facultăţi[30]. Centrul Studenţesc orădean s-a retras din UNSCR, eveniment care a dus la anumite agitaţii în rândul UNSCR care nu avea nevoie la acea dată de grupări separatiste în cadrul mişcării studenţeşti din România.

În data de 20 aprilie 1933, Tetenţiu Nonu, conform articolului din „Gazeta de Vest”, semnat pde ing. Ştefan D. Câmpianu, preşedintele UNSCR, s-a întâlnit cu decanul facultăţii, Constantin Petrescu-Ercea expunându-i doleanţele studenţilor orădeni şi acţiunea pe care Centrul Studenţesc orădean a desfăşurat-o în acest sens.

Cu această ocazie, i-au fost prezentate lui Constantin Petrescu-Ercea listele de subscriere pentru menţinerea facultăţii de Drept cu cca 60.000 semnături din Bihor, Satu Mare, urmând ca, în câteva zile să sosească şi listele de la Sălaj şi alte judeţe care aderă la această acţiune a studenţilor de la Oradea[31]. Aceste liste urmează a fi prezentate şi regelui Carol al II-lea de către T. Nonu şi preşedintele UNSCR pentru a cere protecţia şi sprijinul de a apăra această instituţie de cultură naţională de la graniţa de vest, de pericolul dispariţiei[32].

Motivele invocate de semnatarii protestului erau:

  • Desfiinţarea nu poate fi justificată prin realizări de economii bugetare, deoarece subvenţiile primite de la stat sunt şi aşa infime;
  • Chiar dacă s-ar cheltui sume enorme cu această Academie, ea este o necesitate la graniţa de vest a ţării unde propaganda revizionistă ungară şi comunistă, îşi găsesc o contrabalansare în acţiunea sinceră şi devotată binelui ţării, a studenţimii române creştine[33]
  • În condiţiile în care străinii cheltuiesc foarte mulţi bani pentru subminarea statului român, este o crimă contra ţării, desfiinţarea acestui cuib naţionalist, care face cea mai frumoasă şi mai utilă operă naţională[34] în acestă parte a ţării.

Cum Facultatea de Drept din Oradea aparţinea de Bucureşti, era şi normal ca Senatul Universităţii din Bucureşti, din care ştim că făceau parte şi două cadre didactice universitare din Oradea (decanul Constantin Petrescu-Ercea şi prof. univ. Lazăr Iacob) să ia atitudine faţă de această propagandă dusă în defavoarea centrului universitar orădean. Astfel, la 20 mai 1933, apărea Comunicatul Senatului universităţii din Bucureşti, în articolul intitulat În jurul desfiinţării Facultăţii de Drept din Oradea, în care erau precizate următoarele:

– Senatul îşi manifestă nedumerirea faţă de încercările de desfiinţare a facultăţii de Drept din Oradea, fără consultarea şi avizul forurilor competente în dispreţul principiului consacrat al autonomiei universitare[35]

– Această decizie contravine prestigiului şi demnităţii învăţământului universitar;

– Senatul l-a desemnat pe dl. rector al Universităţii din Bucureşti să intervină pe lângă ministrul instrucţiunii publice ca în calitatea sa de reprezentant al intereselor culturii naţionale în guvern[36] să pledeze în sprijinul Facultăţii orădene;

– Senatul consideră că menţinerea pe viitor a acestei Facultăţi reprezintă o necesitate naţională atât din punct de vedere al culturii şi ştiinţei, cât şi în ceea ce priveşte consolidarea românismului în acest colţ vestic al României Mari.

Situaţia, din nefericire, se  va complica în perioada următoare în defavoarea Facultăţii de Drept din Oradea deoarece, datorită situaţiei create şi a întârzierii discutării de către Parlamentul României  a legii propuse pentru desfiinţarea acestui centru universitar, în luna iulie a anului 1933 era publicat de către redacţia ziarului „Gazeta de Vest”, articolul În atenţia decanului Facultăţii de Drept, în care se solicitau expunerea motivelor pentru care nu se eliberează certificate provizorii licenţiaţilor până la sosirea diplomelor şi faptul că ni se pare ciudat ca absolvenţii să nu-şi poată valida un drept câştigat[37].

Deşi situaţia studenţilor din Oradea era incertă, ei vor participa alături de studenţii din alte 26 de ţări europene la concursul Federaţiunii universitare internaţionale pentru Societatea Naţiunilor[38], care s-a desfăşurat în intervalul 1 noiembrie 1932-1 februarie 1933. Centrul universitar orădean a fost reprezentat de Victor A. Cordoş, Vereş A. Rosescu şi Zuranyi Wilhelm.

La finalul anului 1933, „Gazeta de Vest” publica articolul Cari sunt cauzele nemulţumirii studenţimei noastre? – ce ne declară preşedintele studenţilor de la Oradea, în care T.M. Nonu, pune accent pe faptul că în România nu există mai mulţi studenţi faţă de alte centre universitare din Europa, un semnal de alarmă faţă de decizia autorităţilor de a desfiinţa una dintre cele mai prestigioase Facultăţi de  Drept din România.

T. M. Nonu atrage atenţia că, deşi toată lumea (se referă la autorităţile din România-n.n.), cere reducerea studenţimei noastre fără să considere că pe baze statistice numărul nu este revoltător[39].

Făcând o analiză statistică, T.M. Nonu, ajunge la concluzia că, rapotându-se la alte ţări precum Ungaria, Elveţia, Belgia sau Olanda, numărul studenţilor din România este proporţional cu nr. de facultăţi şi universităţi pe care  aceasta le are[40]. Studenţii din Oradea adaugă faptul că taxele s-au ridicat foarte mult comparativ cu anul 1924, de la 400 lei la 2.200-2.500 de lei în anul 1933.

 

Ţara

Nr. universităţi/Facultăţi

Nr. studenţi

România

4 universităţi+facultăţi izolate

29.400

Ungaria

4 universităţi+facultăţi izolate

*cu o populaţie mai mică decât cea a României

26.800

Elveţia

4 universităţi

31.000

Italia

25 de universităţi

47.000

Iugoslavia

5 universităţi

38.000

Belgia

4 universităţi

47.000

Franţa

17+3 universităţi

38.000

Anglia+Irlanda

34 de universităţi în Europa

57.000

 

Disputele în jurul desfiinţării Facultăţii de Drept din Oradea s-au concretizat în noi articole publicate de „Gazeta de Vest” şi în anul 1934.

 ……………………………………………………………………………………………………

Deşi războiul nervilor a continuat şi în anul 1934, în data de 8 iulie 1934, la rubrica Ştiri a  ziarului „Gazeta de Vest” apare informaţia prin care orădenii află că, Gheorghe Balog, şeful de cabinet al d-lui director al Prefecturii Bihor[48] a fost promovat cu titlul de doctor al Facultăţii de Drept din Oradea.

Surprinzător, în data de 18 iulie 1934[49], apărea în acelaşi ziar, „Gazeta de Vest” , informaţia conform căreia Facultatea de Drept din Oradea era menţinută în bugetul pe anul 1934-1935.  Conform aceleiaşi surse, măsura de desfiinţare a facultăţii s-a dovedit a fi atât de crudă, care ar fi lovit în interesele noastre naţionale de la frontieră, lipsind Oradea de un focar tineresc, naţional şi cultural[50].

Una dintre cele mai importante personalităţi culturale şi spirituale bihorene, care a luat poziţie fermă faţă de decizia contopirii Facultăţii de Drept din Oradea cu cea din Cluj, a fost PSS Episcop Roman Ciorogariu, un luptător al drepturilor naţionale româneşti pe aceste meleaguri. Încă din 17 iulie 1934, decanul Constantin Petrescu-Ercea primise adresa din partea Ministerului Instrucţiunii Publice prin care fusese informat că în bugetul anului 1934-1935 fusese inclusă şi Facultatea de Drept care urma a funcţiona pentru încă 1 an, până când problemele vor fi rezolvate într-un sens sau altul.

Această decizie a Bucureştiului a mulţumit atât cadrele didactice, cât şi studenţii acestei instituţii.  În data de 5 august 1934, la rubrica „Ştiri” a ziarului „Gazeta de Vest” apărea, de asemenea, informaţia că la Academia de Drept/Facultatea de Drept din Oradea au fost numiţi de către Ministerul Instrucţiunii Publice ca profesori definitivi, Alexandru Angelescu pentru Drept Civil şi Liviu Lazăr, pentru Legislaţie Agrară.

Dar, cum orice minune durează foarte puţin, la finalul lunii august 1934, în Monitorul Oficial din data de 24 august,  apărea decretul-lege[51] prin care Facultatea de Drept din Oradea era contopită cu cea din Cluj. Conform acestui decret-lege:

1. Facultatea de Drept din Oradea, dependentă de Universitatea din Bucureşti se contopea, începând cu data publicării decretului în Monitorul Oficial, cu Facultatea de Drept a Universităţii din Cluj. Astfel, se constituia o singură Facultate de Drept în partea de nord-vest a României care aparţinea Universităţii clujene;

2. În luna octombrie 1934 urmează a avea loc Consiliul întregit al Facultăţii în care: va fi rectificat Senatul universitar, vor fi repartizate catedrele pe ani de studii, se vor face modificări în cazul catedrelor desfiinţate, va avea loc  reorganizarea cursurilor şi a programelor;

3. Catedrele şi conferinţele făcute la Facultatea de Drept din Oradea se desfiinţează;

4. Studenţii din Oradea trec la Cluj, cu respectarea frecvenţei, a examenelor dobândite şi a tuturor celorlalte drepturi care le revin;

5. Profesorii din Oradea vor ţine în luna septembrie 1934 o sesiune specială de examene de lichidare;

6. Personalul administrativ trece la Universitatea din Cluj cu respectarea tuturor drepturilor câştigate, urmând a fi repartizat, după necesităţi, de rectorul Universităţii clujene;

7. Întreaga avere mobilă a Facultăţii de Drept din Oradea şi biblioteca trec în patrimoniul Universităţii din Cluj;

8. Averea imobilă trece în proprietatea statului[52].

Aceste afirmaţii sunt susţinute şi de decanul Constantin Petrescu-Ercea care în „Gazeta de Vest” nr. 1294/2 septembrie 1934, anunţa studenţii că în luna în curs va avea loc sesiunea de examene de lichidare care începe în 24 septembrie. La acest tip de sesiune se vor prezenta studenţii cu drept de prezentare la examenele din  sesiunea de toamnă şi cei cu restanţe. Această afirmaţie a decanului este confirmată şi de anunţul venit din partea Secretariatului Facultăţii de Drept din Oradea, în data de 7 septembrie 1934[53].

Ultima serie de licenţiaţi şi doctoranzi în drept la Facultatea de Drept din Oradea a fost în luna octombrie 1934[54], şi anume: un doctor în drept juridic în persoana lui Paul Roth (deşi iniţial se înscriseseră 10 persoane la Dreptul juridic şi 5 persoane la cel economic), iar licenţiaţi un număr de 103 persoane (97 băieţi şi 6 fete).

Cu toate acestea, pe întreg parcursul anului 1934, atât studenţii, cât şi profesorii Facultăţii de Drept din Oradea s-au implicat în toate acţiunile întreprinse la nivel local, naţional sau european, sperând că Parlamentul României va renunţa la decizia sa de desfiinţare a acestei instituţii de învăţământ superior.

În acest sens, studenţii Facultăţii de Drept au prezentat pe data de 20 aprilie 1934, drama Zorile[55],  dramă istorică în 2 acte scrisă de Ştefan P. Iosif. Această piesă de teatru a fost prezentată cu prilejul Festivalului organizat la Teatrul Regina Maria  din Oradea, festival care era dedicat celor 15 ani de când oraşul Oradea fusese eliberat de ameninţările maghiare (1919). În data de 10 iunie 1934, la aniversarea a 20 de ani de la înfiinţarea Reuniunii Femeilor Române, 50 de studenţi ai facultăţii au manifestat pentru reuniune şi preşedinta ei doamna Veturia Candrea[56] cântând cântece naţionale şi jucând hora în faţa asistenţei.

La rândul lor, profesorii, în frunte cu decanul Constantin Petrescu-Ercea, au participat la Grandioasele serbări naţionale, religioase şi culturale de la Oradea[57] din intervalul 27-28 mai, serbări organizate cu ocazia depunerii jurământului cercetaşilor, a inaugurării Palatului Şcolii Normale Române Unite şi în cinstea miniştrilor dr. Angelescu şi Lapedatu care au vizitat Oradea. Cei doi miniştrii au sosit la Oradea cu trenul, fiind aşteptaţi la gară, printre alţii, de decanul Facultăţii de Drept, prof. Constantin Petrescu-Ercea şi preşedintele Casei Naţionale, prof. Lazăr Iacob. La scara vagonului, în numele Şcolii Secundare şi a Academiei, prof. Constantin Petrescu-Ercea a adresat câteva cuvinte de bun venit celor doi.

A fost vizitat cu această ocazie Căminul Studenţilor în Drept[58], unde studenţii l-au primit pe ministrul Angelescu cu Mulţi ani trăiască şi Bine aţi venit, iar prof. Lazăr Iacob i-a expus ministrului situaţia căminelor (pe atunci, Lazăr Iacob era directorul căminului).

În seara zilei de 27 mai 1934, orele 21,00, Asociaţia profesorilor secundari a organizat o masă la care au participat 120 de persoane profesori, profesoare, medici, ofiţeri[59].

Au toastat domnii: Constantin Petrescu-Ercea, decanul Facultăţii de Drept, prof. Ştefănescu, Gh. Tulbure, inspector general al învăţământului primar, dr. Zeno Dumitrescu, preşedintele Colegiului medical, lt.col. Mircea Ionescu, preşedintele Societăţii Ştiinţelor Medicale, prof. Banuşi, directorul Şcolii Normale.

În ziua de 28 mai 1934, dl. Constantin Petrescu-Ercea, a rostit o cuvântare în numele Academiei în care preciza: un veac şi jumătate de carte ilustrează caracterul poporului nostru-setea de lumină şi de civilizaţie. O sută cincizeci de ani de activitate rodnică înseamnă reclădirea evenimentelor glorioase care ne-au adus la înfăptuirea României Mari[60].

La 28 octombrie 1934, fostul decan al Facultăţii de Drept din Oradea lua parte, alături de dl. prefect Ion Picu Băncilă, gen Negulescu, senator, T. Neş, A. Mavrodin şi alţi intelectuali fruntaşi ai judeţului,  la Sfinţirea pichetului de grăniceri: Generalul Traian Moşoiu la 13 km de localitatea Salonta, pe şoseaua Salonta-Şărcad. Fiind deputat din partea aceluiaşi partid, PNL, Constantin Petrescu-Ercea a vorbit în numele guvernului şi al învăţământului, scoţând în evidenţă personalitatea şi rolul pe care fostul general Traian Moşoiu le-a avut, fiind considerat strateg şi om de stat-pildă de sacrificiu viitoarelor generaţii, care sunt datoare să păstreze neştirbit, patrimoniul sfânt câştigat prin jertfe seculare[61].

Trei zile mai târziu, Constantin Petrescu-Ercea solicita Primăriei Comunei/Municipiului Oradea, prin adresa nr. 3817/31 octombrie 1934,  scutiri  de taxe pentru lumina electrică având în vedere că facultatea  nu are resursele financiare  necesare pentru acoperirea acestor cheltuieli şi de asemenea, că această facultate, în ultimii săi ani de existenţă, nu a primit bani de la stat pentru cheltuieli de întreţinere[62],  iar prin adresa nr. 3818/31 octombrie 1934, în condiţiile în care a fost decisă contopirea Facultăţii de Drept din Oradea cu Facultatea de Drept din Cluj, aceleiaşi instituţii îi sunt solicitate scutirile pentru taxele de apeduct, salubritate şi curăţenie publică din cauza lipsei de fonduri[63].

Concluzionând, putem observa că foarte mulţi dintre profesorii fostei Facultăţi de Drept din Oradea au rămas ataşaţi acestei zone implicându-se pe mai departe în tot felul de acţiuni de factură culturală, chiar dacă decizia venită din partea autorităţilor de la Bucureşti a umbrit parţial cultura acestor meleaguri prin desfiinţarea uneia dintre cele mai importante facultăţi de la graniţa de vest a României Mari.



[1] Gazeta de Vest (Oradea), an IV, 1932, nr. 716/22 ianuarie, p. 4

[2] Ibidem, nr. 720/27 ianuarie, p. 3

[3] Idem, an III, 1931, nr. 689/15 decembrie, p. 1

[4] Ibidem

[5] Ibidem, nr. 690/16 decembrie, p. 1

[6] Idem, an IV, 1932, nr. 762/17 martie, p. 1

[7] Ibidem

[8] Ibidem, nr. 773/31 martie, p. 1

[9] Ibidem

[10] Ibidem

[11] Ibidem, nr. 777/5 aprilie, p. 1

[12] Ibidem, nr. 727/5 februarie, p. 2

[13] Idem,  an V, 1933, nr. 899/24 februarie, p. 7

[14] Ibidem

[15] Ibidem, nr. 922/31 martie, p. 6

[16] Ibidem

[17] Ibidem, nr. 927/1 aprilie, p. 2

[18] Ibidem

[19] Ibidem, nr. 937/13aprilie, p. 3

[20] Ibidem, nr. 929/4 aprilie, p. 6

[21] Ibidem

[22] Ibidem

[23] Ibidem, nr. 938/14aprilie, p. 1

[24] Ibidem, nr. 939/16 aprilie, p. 17

[25] Ibidem, nr. 1042/25 august, p. 5

[26] Ibidem, nr. 1008/15 iulie, p. 2

[27] Ibidem, nr. 1042/25 august, p. 5

[28] Ibidem

[29] Ibidem, nr. 1008/15 iulie, p. 2

[30] Ibidem

[31] Ibidem, nr. 942/21 aprilie, p. 2

[32] Ibidem

[33] Ibidem

[34] Ibidem

[35] Ibidem, nr. 964/20 mai, p. 6

[36] Ibidem

[37] Ibidem, nr. 997/2 iulie, p. 1

[38] Ibidem, nr. 1016/25 iulie, p. 2

[39] Ibidem, nr. 1093/29 octombrie, p. 6

[40] Ibidem

[41] Idem, an VI, nr. 1223/25 iunie 1934, p. 1

[42] Ibidem

[43] Ibidem

[44] Ibidem

[45] Ibidem

[46] Ibidem

[47] Ibidem

[48] Ibidem,  nr. 1250/8 iulie, p. 8

[49] Ibidem, nr. 1258/18 iulie, p. 1

[50] Ibidem

[51] Ibidem, nr. 1288/25 august, p. 2

[52] În numărul 1322/7 octombrie 1934 încă de la prima sa pagină, “Gazeta de Vest” precizează că Ministerul de Domenii a cedat clădirea din  b-dul Regele Ferdinand  24 pentru Şcoala Comercială de băieţi şi pentru Şcoala de Arte şi Meserii; Şcoala Superioară de Comerţ se mută în clădirea fostei Academii de Drept.

[53] Ibidem, nr. 1322/7 septembrie 1934, p. 6

[54] Ibidem, nr. 1326/12 octombrie 1934, p. 4

[55] Ibidem, nr. 1192/22 aprilie 1934, p. 7

[56] Ibidem, nr. 1227/10 iunie 1934, p. 7

[57] Ibidem, nr. 1218/30 mai 1934, p. 1

[58] Ibidem, p. 2

[59] Ibidem, p. 3

[60] Ibidem, p. 5

[61] Ibidem, nr. 1340/30 octombrie, p. 2

[62] Arhivele Naţionale-Direcţia Judeţeană Bihor,  fond Academia de Drept Oradea, dosar  614/1933-1934, f. 196

[63] Ibidem, f. 197

Written By

Istorie Locala

Istorie Locala

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


logo

I am text block. Click edit button to change this text. Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipiscing elit. Ut elit tellus, luctus nec ullamcorper matti pibus leo.

Get Started

Tutorial

Resources

Docs

Example

About us

Story

Work with us

Blog

News

Downloads

Vertex 1.2

Templates

Sounds

Gradients

Copyright © IstorieLocala.ro 2024